RUGĂCIUNEA – PRIVEGHEAŢI ŞI VĂ RUGAŢI, CA SĂ NU CĂDEŢI ÎN ISPITĂ

 

“Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită”

Prolog

Cunoaştem, oare, noi creştinii de astăzi, ce este rugăciunea adevărată, care sunt trăsăturile şi roadele ei? Sfinţii Bisericii noastre, care au fost prin excelenţă oameni de rugăciune, ne-au predat experienţa lor sfântă, într-un mod sugestiv şi categoric. Ei ne spun că rugăciunea este înălţarea minţii la Dumnezeu şi convorbirea cu El. Înseamnă unirea omului cu Dumnezeu, este lucrarea îngerilor, cheia Raiului, luminarea sufletului, iertarea păcatelor, maica virtuţilor. Rugăciunea este armă nebiruită, pod care mântuieşte de ispite, zid care ocroteşte în necazuri.

Rugăciunea este oglinda vieţii duhovniceşti a omului, şi lucrarea care niciodată nu se sfârşeşte. Deci, cineva sesizează lesne că rugăciunea nu constituie o simplă “îndatorire religioasă” sau o “destindere sufletească”, ci este atmosfera înlăuntrul căreia vieţuieşte sufletul. Este o întoarcere deplină şi o ofrandă adusă de către om lui Dumnezeu. O jertfă care, când este însoţită de lupta pentru împlinirea poruncilor lui Hristos, atrage Harul Dumnezeiesc. Şi aceasta, la rândul ei, curăţă inima, luminează mintea, preschimbă omul întreg şi-l face hristic. De aceea, creştinul care nu se roagă, nu este un creştin adevărat. Şi omul care nu ştie să se roage nu este un om deplin. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Aşa cum trupul fără suflet este mort, la fel şi sufletul fără rugăciune este mort”. În paginile următoare am selecţionat o lucrare clasică a literaturii patristice “Cuvânt despre rugăciune”, atribuită Sfântului Nil Sinaitul (secolul al V-lea). Întreaga lucrare este alcătuită din 153 capitole mici, dar în acelaşi timp cuprinzătoare, care îndrumă cu siguranţă pe calea rugăciunii pe cel care vrea să le citească, nu în grabă, ci să le cerceteze cu atenţie şi să şi le însuşească. Este adevărat că pentru omul contemporan, cuvântul Sfântului Nil este hrană vârtoasă, antidotul puternic împotriva foametei duhovniceşti din epoca noastră, în care “Taina fărădelegii” lucrează într-un ritm rapid. În încercările următoare, ne va hrăni şi ne va sprijini, doar “în duh şi adevăr”, comuniunea cu adevăratul Dumnezeu. Cuvântul Lui veşnic este auzit şi astăzi, cutremurător şi mântuitor: “Vedeţi, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme… Ca să vă întăriţi şi să scăpaţi de toate acestea care au să vină, şi să staţi înaintea Fiului omului” (Marcu 13, 33 şi Luca 21, 36).

Rugăciunea

1. Rugăciunea este înălţarea minţii către Dumnezeu. Este vorba despre o lucrare duhovnicească care se potriveşte minţii omeneşti ca valoare, mai mult decât oricare altă preocupare.

2. Rugăciunea se naşte din blândeţe, şi din lipsa mâniei. Ea aduce în suflet bucuria şi mulţumirea, îl apără pe om de goliciunea sufletească şi de tristeţe.

3. Aşa cum pâinea este hrana trupului, iar virtutea hrana sufletului, la fel şi rugăciunea duhovnicească este hrana minţii. Aşa cum vederea este cea mai înaltă dintre toate simţurile, la fel şi rugăciunea este cea mai dumnezeiască şi mai sfântă decât toate virtuţile.

4. Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu, vorbeşte întotdeauna cu El, aşa cum face Fiul cu Tatăl, şi-şi întoarce faţa de la orice cugetare pătimaşă. De vreme ce rugăciunea este însoţirea minţii cu Dumnezeu, oare în ce stare trebuie să se găsească cineva ca să poată să se apropie de Domnul şi să vorbească cu El, fără mijlocirea altuia, fără să ia seama la alte lucruri?

5. Dacă Moise, stăruind să se apropie de rugul aprins, nu putea până ce nu-şi punea sandale în picioare, tu care vrei să-l vezi pe Dumnezeu şi să vorbeşti cu El, n-ar trebui să scoţi şi să arunci de la tine orice gând păcătos?

6. Războiul deplin între noi şi duhurile necurate nu se întâmplă din nicio altă pricină, decât din cea a rugăciunii duhovniceşti. Pentru că rugăciunea este foarte potrivnică şi stânjenitoare duhurilor necurate, în timp ce nouă, cărora ne aduce mântuirea, este plăcută şi folositoare.

Ce vor demonii să lucreze înlăuntrul nostru? Pofta pântecelui îmbuibat, desfrânarea, iubire de arginţi, mânia, ţinerea de minte a răului, şi celelalte patimi, ca prin acestea mintea să nu mai poată să se roage corect. Pentru că atunci când o biruiesc patimile iraţionale, n-o lasă să se mişte raţional. Să nu crezi că ai dobândit virtutea, dacă mai înainte nu te-ai luptat pentru aceasta până la sânge. Pentru că după Apostolul Pavel (Efeseni 6, 11) trebuie să ne împotrivim păcatului până la moarte, cu osteneală şi sârguinţă.

7. Cel legat nu poate să alerge, aşa cum nici mintea care slujeşte înrobită vreunei patimi nu face rugăciune adevărată. Pentru că este trasă şi se învârte încoace şi încolo, din pricina gândului pătimaş şi nu poate să rămână netulburată.

8. Nu vei reuşi să te rogi curat dacă te amesteci în lucruri materiale, şi te tulburi cu griji necontenite. Pentru că rugăciunea înseamnă izbăvirea de orice grijă.

9. Dacă vrei să te rogi, ai nevoie de Dumnezeu, care dăruieşte rugăciune adevărată celui care stăruie necontenit în lupta rugăciunii. Deci, să-l chemi, zicându-I: “Sfinţească-se, numele Tău, vie împărăţia Ta” (Matei 6, 9). Adică, să vină Duhul Sfânt, şi Unul născut Fiul Său. Pentru că aceasta ne-a învăţat Hristos, spunându-ne că trebuie să ne închinăm şi să slujim lui Dumnezeu Tatăl: “prin puterea Duhului care vădeşte adevărul” (Ioan 4, 24). Întâi de toate, roagă-te să dobândeşti lacrimile, ca să înmoi cu jeluirea, sălbăticiunea sufletului tău. Şi atunci, lesne, vei mărturisi cu sinceritate înaintea Domnului, păcatele pe care le-ai săvârşit, şi vei primi de la Acesta iertarea.

10. Să te foloseşti de lacrimi, ca să se împlinească orice cerere a ta. Pentru că Domnul se bucură mult când te rogi cu lacrimi! Dacă în rugăciunea ta verşi izvoare de lacrimi, nu te trufi, că eşti, chipurile, mai virtuos decât ceilalţi. Aceasta nu este izbânda ta, ci ajutorul pentru rugăciunea ta de la Domnul, ca să poţi să-ţi mărturiseşti cu râvnă păcatele tale şi să nu cedezi.

11. Când socoteşti că nu ai nevoie de lacrimi în rugăciunea ta pentru păcatele tale, să cugeti cât de mult te-ai îndepărtat de Dumnezeu, în timp ce trebuia să fii de multă vreme lângă El, şi atunci vei plânge mai fierbinte. Într-adevăr, dacă ai ştiinţă despre starea ta, te vei jelui din destul, tânguindu-te pe tine însuţi şi zicând ca şi profetul Isaia: “Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor, cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei” (Vezi Isaia 6, 5).

12. Dacă vrei să te rogi şi să te faci vrednic de laudă, să te lepezi de tine în orice moment. Şi dacă suferi mai multe lucruri înfricoşătoare, să te gândeşti la uşurarea pe care o vei afla, când alergi la rugăciune.

13. Dacă jinduieşti să te rogi aşa cum trebuie, să nu-l întristezi pe niciun om. Dimpotrivă, să te rogi pentru cel nedrept. Toate câte la faci împotriva fratelui tău care te-a nedreptăţit, toate îţi vor fi piedică la vremea rugăciunii. Hriostos a zis: “Dacă-ţi vei aduce darul tău la altar … lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău, şi apoi, venind, adu darul tău” (Vezi Matei 5, 24). Pentru că ţinerea de minte a răului, înebuneşte mintea omului care se roagă, şi întunecă rugăciunile lui. Cei care se roagă, dar adună înlăuntrul lor tristeţe şi ţinere de minte a răului, se aseamănă cu oamenii care scot apă dintr-o fântână, şi o pun într-un vas găurit.

14. Să nu iubeşti multele cuvinte şi slava omenească. Altfel, nu în spate ci înaintea ochilor tăi, demonii îţi vor întinde curse şi se vor bucura cu tine la vremea rugăciunii, căci atunci cu uşurinţă te vor trage şi te vor ademeni, cu gânduri străine.

Dacă vrei să te rogi curat, nu ceda vreunei pretenţii trupeşti, şi nu vei avea la ceasul rugăciunii niciun nor care să te întunece.

15. Nu ocoli sărăcia şi mâhnirea, pentru că acestea fac rugăciunea uşoară.

16. Ia aminte, stai în adevăr înaintea lui Dumnezeu la ceasul rugăciunii! Sau nu cumva eşti biruit de lauda omenească, şi pe acesta o urmăreşti, făcând rugăciuni multe şi mari? Să nu te rogi ca fariseul, ci ca vameşul, ca să fii îndreptăţit şi tu de Domnul! Lauda rugăciunii nu este cantitatea, ci calitatea. Acest lucru apare clar, din parabola vameşului şi a fariseului, şi din cuvântul Domnului: “Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie, vor fi ascultate” (Matei 6, 7).

17. Să nu te rogi doar după rânduieli dinafară, ci să-ţi îndemni mintea să simtă lucrarea rugăciunii, cu multă frică.

18. Fie că te rogi singur, fie că te rogi cu fraţii, luptă-te să te rogi nu din obişnuinţă, ci cu simţire. Simţirea rugăciunii înseamnă adunarea minţii cu evlavie, cu cucernicie, cu suspine ascunse, şi cu durerea sufletului, care însoţesc mărturisirea păcatelor noastre.

19. Să stai răbdând osteneala, să te rogi cu tărie şi stăruinţă, şi să-ţi întorci faţa de la grijile şi gândurile care-ţi vin. Pentru că te tulbură şi te distrag, ca să-ţi paralizeze tăria, şi voinţa. Dacă eşti răbdător, te vei ruga întotdeauna cu bucurie.

20. Luptă-te să-ţi ţii mintea la ceasul rugăciunii, în tăcere şi fără grai. Doar aşa vei putea să te rogi!

21. Paslmodierea linişteşte patimile şi potoleşte pornirile neregulate ale trupului. De aceea să cânţi, cu simţire şi frumos, şi te vei asemăna astfel cu puiul de vultur care zboară spre înălţimi.

22. Dacă n-ai primit încă harisma rugăciunii sau a cântării, cere-o cu stăruinţă şi o vei primi. Diavolul îl invidiază mult pe omul care se roagă, şi foloseşte orice viclenie, ca să-i tulbure scopul. Astfel, când demonii văd că este râvnitor, că vrea să se roage cu adevărat, îi amintesc, chipurile, despre câteva lucruri necesare. Peste puţin timp însă îl fac să le uite, şi-l îndeamnă să le caute. Şi pentru că nu şi le aminteşte, se tulbură şi se întristează. Când se aşază din nou la rugăciune, îi aduc aminte de cele pe care le căuta, ca să-şi întoarcă din nou mintea la acestea şi să piardă cu desăvârşire rodul rugăciunii.

23. La ceasul rugăciunii, memoria îţi aduce închipuirile vechilor lucruri, sau grijile noi, sau persoana celui care te-a întristat. Deci, păzeşte-ţi bine mintea, ca să nu-ţi pună înainte problemele ei. Şi să te îndemni continuu să conştientizezi înaintea cui te afli, pentru că este foarte firesc pentru minte, să fie atrasă cu uşurinţă de ţinerea de minte a lucrurilor la ceasul rugăciunii.

24. Atenţia minţii care se osteneşte să afle rugăciunea, va aduce rugăciunea. Pentru că rugăciunea urmează ca nimic altceva atenţiei. Deci, să ne îngrijim cu râvnă să dobândim luarea-aminte.

25. Uneori, prin modul în care vei sta la rugăciune vei putea degrabă să te aduni şi să te rogi bine, alteori te vei osteni mult, fără să-ţi împlineşti scopul. Aceasta se întîmplă, ca să cauţi cu mai multă fierbinţeală rugăciunea. Şi după ce o vei primi, s-o ai ca pe o izbândă nedespărţită.

26. Să ştii că sfinţii îngeri ne îndeamnă la rugăciune, şi stau împreună cu noi, şi se bucură, şi se roagă pentru noi. Deci, dacă ne arătăm nepăsători şi primim gândurile pe care ni le aduc demonii, îi vom mânia mult pe îngeri. Pentru că în timp ce aceştia se luptă atât de mult, noi nici pentru noi înşine nu vrem să-L rugăm pe Dumnezeu, ci dispreţuind slujirea lor, şi părăsindu-l pe Domnul Dumnezeul lor, vorbim cu duhurile necurate.

27. Rugăciune adevărată face cel care oferă întotdeauna lui Dumnezeu ca jertfă primul său gând.

28. Să nu te rogi să ţi se împlinească voia ta, pentru că oricum nu este aceeaşi cu voia lui Dumnezeu, ci mai ales, aşa cum ai învăţat, spune în rugăciune: “Facă-se voia Ta” (Matei 6, 10). Şi pentru fiecare lucru să ceri de la Dumnezeu să se facă voia Lui, pentru că Acesta vrea binele în folosul sufletului tău, în timp ce tu, nu ceri întotdeauna spre folosul tău.

29. De multe ori am cerut prin rugăciune lui Dumnezeu să mi se întâmple ceva despre care socoteam că e bine. Şi stăruiam cu nesăbuinţă să cer, silind voia divină. N-am lăsat ca Dumnezeu să rânduiască ceea ce ştia El că este spre folosul meu. Şi astfel, după ce am primit ceea ce am cerut, m-am mâhnit apoi mult, că n-am cerut să se facă voia Lui. Pentru că lucrul nu mi-a ieşit aşa cum credeam!

30. Cine este mai bun decât Dumnezeu? Deci, în grija Lui să lăsăm toate necazurile, şi va fi bine. Pentru că cel bun, oricum dăruieşte daruri bune. În rugăciunea ta să ceri doar dreptatea şi împărăţia lui Dumnezu, adică virtutea şi cunoaşterea dumnezeiască. Şi toate celelalte ţi se vor adăuga. Încredinţează-I cu încredere lui Dumnezeu, nevoile trupului tău, şi Acesta îţi va arăta că i-ai încredinţat şi nevoile duhului.

31. Să te lupţi să nu ceri răul nimănui în rugăciunea ta, ca să nu dărâmi ceea ce zideşti, făcând scârboasă rugăciunea ta.

Datornicul cu zece mii de talanţi, din parabola evanghelică, să-ţi fie pildă! Dacă nu-l ierţi pe cel care te-a vătămat, nici tu nu vei dobândi iertarea păcatelor. Pentru că Sfânta Evanghelie, spune despre datornicul cu zece mii de talanţi care n-a iertat pe datornicul său, “că a fost dat chinuitorilor” (Matei 18, 24-35).

32. Este bine să nu te rogi doar pentru tine însuţi, ci şi pentru fiecare semen de-al tău, încât să urmezi astfel rugăciunii îngerilor.

33. Nu te mâhni dacă nu primeşti imediat de la Dumnezeu ceea ce ceri. Pentru că vrea să-ţi facă mai mult bine, răbdând cu tărie în rugăciune. Ce lucru mai înalt există, într-adevăr, decât să te însoţeşti cu Dumnezeu, şi să vorbeşti împreună cu El?

34. Domnul, voind să-i înveţe pe ucenicii Săi că trebuie să se roage şi să nu-şi piardă curajul, le-a povestit o parabolă potrivită (Luca 18, 1-8). În această parabolă, un judecător nedrept spunea despre o femeie văduvă, care cerea cu insistenţă dreptatea ei: “Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuşi fiindcă văduva aceasta îmi face supărare îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere”. Şi Domnul a zis în încheiere: “La fel şi Dumnezeu va face în scurt timp, voia celor care strigă la El ziua şi noaptea”. Deci, de aceea nici tu să nu-ţi pierzi curajul şi să nu te mâhneşti pentru că n-ai primit, căci vei primi mai târziu. Să fii bucuros şi să stărui, îndurând oboseala sfintei rugăciuni.

35. Să treci cu vederea nevoile trupului când te rogi, ca să nu pierzi folosul cel mare al rugăciunii, printr-o înţepătură de ţânţar sau prin bâzâitul unei muşte.

36. Dacă ai grijă de rugăciune, să te pregăteşti de atacurile demonilor, să rabzi cu bărbăţie loviturile lor, pentru că vor năvăli asupra ta fiarele sălbatice să te chinuiască. Cel care rabdă cele triste se va bucura şi de cele fericite. Şi cel care rabdă cele neplăcute se va desfăta şi de cele mulţumitoare.

37. Să nu-ţi faci vreo imagine despre Dumnezeu când te rogi, nici să îngădui să apară vreo înfăţişare în mintea ta, ci apropie-te nevăzut, de Dumnezeu Cel nevăzut. Să nu pofteşti să vezi cu ochii trupului tău îngeri, sau puteri, sau pe Hristos; ca să nu se întâmple să-ţi pierzi cu desăvârşire mintea, şi să primeşti astfel lupul în loc de păstor, şi să te închini vrăjmaşilor demoni. Păzeşte-te de cursele demonilor, pentru că apar acolo unde te rogi în linişte şi curat. Deodată îţi apare o înfăţişare ciudată, ca să te împingă la mândrie, căci acolo vei bănui că se află dumnezeirea, dar Aceasta este nevăzută şi fără formă. Îngrijeşte-te să ai multă smerenie şi bărbăţie, şi nu se va atinge de tine lucrarea demonilor. Şi îngerii, în mod nevăzut, vor alunga departe toată lucrarea lor.

Când atotvicleanul demon foloseşte multe mijloace şi nu poate să împiedice rugăciunea dreptului, atunci se retrage puţin. Dar se răzbună mai târziu, îndemnându-l la mânie, ca să-i dispară starea interioară specială, care s-a creat prin rugăciune. Sau îl incită cu plăcerea trupească, tocmai ca să-i întineze sufletul.

38. Când te rogi aşa cum trebuie, să te aştepţi la ispite. Deci, împotriveşte-te puţin cu bărbăţie, ca să păstrezi rodul rugăciunii. Pentru că de la început spre aceasta ai fost rânduit: să lucrezi rugăciunea şi să păstrezi roadele ei (Vezi Facere 2, 15). Deci, după ce ai lucrat, nu lăsa nepăzit câştigul tău, altfel nu te-ai folosit deloc din rugăciunea ta!

39. Dacă te rogi în chip bineplăcut lui Dumnezeu, vor veni asupra ta asemenea încercări, încât o să crezi că este cu dreptate să te mânii. Dar nu există deloc mânie îndreptăţită împotriva aproapelui. Dacă cercetezi cu luare-aminte cazul, vei afla că este cu putinţă să îndrepţi situaţia şi fără mânie. Deci, lucrează într-aşa fel, încât să nu te mânii!

40. Duhul Sfânt, luând parte la neputinţa noastră, vine la noi, cu toate că suntem necuraţi de patimi şi de păcate. Şi dacă află mintea rugându-se cu sinceritate doar Acestuia, o ia în stăpânire şi pierde toată ceata gândurilor şi cugetelor viclene care-o înconjoară, şi-o îndeamnă la iubirea rugăciunii duhovniceşti.

Ai dorinţă să te rogi? Fă-te mort faţă de cele de pe pământ. Să ai întotdeauna patria în cer, dar nu doar prin cuvinte, ci prin viaţă îngerească şi prin cunoaştere dumnezeiască. Leapădă-te de toate, ca să moşteneşti totul! Dacă eşti teolog adevărat, te vei ruga cu adevărat! Şi dacă te rogi cu adevărat, eşti un adevărat teolog!

41. Fericită este mintea care la vremea rugăciunii nu plăsmuieşte înlăuntrul ei nicio înfăţişare! Fericită este mintea care se roagă nestingherită şi dobândeşte în timp, mai mult, dorul după Dumnezeu! Fericită este mintea care la vremea rugăciunii, devine nematerială, şi liberă de toate! Fericită este mintea care la vremea rugăciunii, rămâne netulburată de niciun lucru!

42. Dacă la vremea rugăciunii, simţi o bucurie mai mare decât orice altă bucurie, atunci într-adevăr ai aflat rugăciunea adevărată.

(extrase din: Glasul Sfintilor Parinti – Sf. Nil Ascetul – Rugaciunea)

Sursa: http://www.calauzaortodoxa.ro