Ma intreba o colega/prietena penticostala mai demult : "Voi ortodcsii, de ce va inchinati la icoane ? Nu stiti ca e pacat sa va inchinati idolilor ?". Eu i-as fi raspuns inapoi : " Tu nu ai simti niciodata nevoia sa saruti poza cuiva foarte drag din familie ,care a murit? "
Icoanele au apărut încă de la începuturile creştinismului, şi, chiar Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca este cel care a zugrăvit primele icoane ale Maicii Domnului. Crestinii se roaga in prezenta icoanelor, dar nu la icoane, vopselelor sau lemnului.
Spunea cineva foarte frumos, faptul ca venerarea si respectul icoanelor de catre crestini, este precum respectul fata de steagul romanesc. " Respectul fata de steag reprezintă aceeasi atitudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venerează tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag."
Era o data un baiat .Si baiatul acesta se plimba iarna intr-o zi cu bunicul sau , prin padure.Intamplarea nefericita facu ca baiatul sa se apropie de un iaz inghetat, si din neatentie sa alunece in el, gheata fiind prea subtire. Bunicul isi arunca toiagul ca sa il salveze pe baiat, baiatul se prinse de toiag, fiind tras afara,dar in acelasi timp,bunicul aluneca si el in iaz.
Baiatul, neavand destula putere, nu reusi sa il traga pe bunicul sau , si acesta muri inecat. Dupa aceasta intamplare, el pastrase toiagul bunicului cu sfintenie, obiectul ce ii salvase viata.Uneori lua toiagul in mana, il mangaia si il saruta. Din cand in cand, pe furis, cand nu il vedea nimeni, scotea o poza de-a bunicului din buzunar , varsa o lacrima rapida, si saruta poza pe ascuns. Intrebat de un coleg de ce tot tine toiagul acela in coltul camerei , baiatul raspunse : " Acel toiag imi aduce aminte faptul ca o persoana foarte draga mie, care m-a iubit neconditionat si a avut grija de mine , si-a dat viata pentru mine ".Vazut mai apoi de catre cineva sarutand poza, acesta il intreba, chicotind rautacios : " De ce saruti acea poza ? " Iar el raspundea : " Acea poza imi aduce aminte de bunicul meu, care a murit, dar care stiu ca are grija de mine. Si pentru ca nu pot sa ii sarut obrazul in semn de multumire, respect si iubire, ii sarut aceasta poza, aducandu-mi mereu aminte de el si purtandu-l in suflet. »
Toiagul inseamna Crucea pentru crestinii ortodoxi, crucea ce o purtam la gat, crucea ce o avem pe perete sau pe raft. Iar poza baiatului , sunt Icoanele pentru noi, icoanele pe care le sarutam cu umilinta, cu iubire si contemplare. Caci asa cum spunea Sf. Grigore de Nissa , nu putea trece pe lângă o icoana cu Avraam care-l jertfea pe Isaac "fără sa verse lacrimi".
Dupa aceasta scurta povestioara, este absurd sa sustinem ca acel baiat venera o hartie si un lemn. Asa cum e absurd sa sustinem ca noi veneram lemnul sau sticla din fata noastra. Veneram Sfintii, pe Maica Domnului si pe Fiul ei, reprezentati in aceste icoane.
Icoana este o imagine făcută nu pentru ochi şi minte, ci pentru suflet şi inimă, căci, chiar dacă sensurile nu sunt înţelese de la prima vedere, icoana aduce mângâiere, ne întăreşte făcându-ne să avem nădejde; când sufletul “plânge” şi privim icoana Maicii Domnului, parcă simţim iubirea, milostivirea şi sprijinul aceleia ce “a născut pricina veseliei”. Icoana ne ridică din lumea aceasta, din zbuciumul cotidian, ducându-ne cu gândul la cele mai presus de lume, la contemplaţia care ne sfinţeşte vederea şi, prin ea, sufletul. "Prin icoane vizibile suntem condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual"( Sf. Ioan Damaschinul).
Din icoane putem invata. Le privim, si observam toata « familia » Lui Dumnezeu. Vedem smerenie, iubirea si blandetea acestora, umplandu-ne de liniste si de ganduri bineplacute lui Dumnezeu. Vedem un Sfant, si ne aducem aminte de viata acestuia, ne aducem aminte de invataturile acestuia, de sfaturile sale. Si atunci ne minunam , ni se umple sufletul de dorinta de a-L Slavi pe Dumnezeu, si ne rugam, contempland si multumind Domnului. Privim icoanele, dar deja privim dincolo de acestea. Ne minunam si ne facem cruce, dar nu ne minunam pentru aurul sau foitele de aur ce s-au utilizat in realizarea icoanei.
Cand ma uit la imaginea unei fete semi-imbracate , facand reclama la cine stie ce , la ce lucru bun si folositor ma pot gandi ? Insa cand privesc o icoana, cum sa nu imi amintesc faptul ca Iisus Hristos si-a dat viata pentru noi din iubire ?
Cand privesti icoanele, doar lucrurile bune pot incolti in mintea ta.Iti aduci aminte de virtutile, de intamplarile si de minunile ce au fost savarsite, si de aceea, cum sa nu le privim mereu cu atata iubire ?
"Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu" - Ana Maria Badea, 12 ani
Cat de simplu si frumos !
sursa: ortodoxia tinerilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu