4017_sf.proorocdaniel_s0bp.jpgPreot paroh: Cucul Daniel Constantin Adresa: Poligonul industrial, C/ Blasco de Garay, nr: 20 Villarrobledo, Spania. Numere de telefon: +34642957117 ori +34633122760 Adresa de email: parohiaortodoxavillarrobledo@yahoo.com

joi, 15 martie 2012

CANON DE RUGĂCIUNE către Îngerul păzitor al vieţii omului...

 

Sfinte Dumnezeule... Preasfîntă Treime... Tatăl nostru... Doamne, miluieşte. (de 12 ori) Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm… Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea... Şi îndată: Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvîntat Cel ce vine întru numele Domnului. (de 3 ori)

Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta… Şi începem:

Cîntarea întîi, Glas 8
Irmos: Apa trecînd-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpînd, Israiliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cîntăm.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Pe tine, păzitorul sufletului meu, cel neadormit, şi folositorul, şi îndreptătorul vieţii mele, pe care te-am dobîndit de la Dumnezeu, te laud, Dumnezeiescule Îngere al lui Dumnezeu cel atotstăpînitor.

Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Vrînd ca toţi oamenii să se mîntuiască, Cuvinte, pus-ai pe Sfinţii Îngeri îndreptători şi luminaţi povăţuitori oamenilor, care ne povăţuiesc pe noi la frica Ta.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
De noaptea cea întunecată fiind cuprins şi cu negura cea împîclită a patimilor fiind acoperit, cu lumina pocăinţei luminează-mă, îndreptătorule, şi folositorule, şi păzitorul meu.

Slavă...
Întunecat de gînduri de ruşine, despărţind de la Dumnezeu mintea mea, potop cu tină întru mine izvorăsc; pe care usucă-l, ajutătorul meu.

Şi acum... Al Născătoarei:
Tu eşti, Stăpînă, linişte şi adăpostire celor învăluiţi în marea păcatelor. Pentru aceasta alerg către a ta adăpostire, învăluit fiind cu viforul a multe feluri de patimi.

Cîntarea a 3-a
Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra Crugului Ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, Cel ce eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, unule Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Fiinţă am de amestec de pămînt, de tină şi ţărînă; pentru aceasta, de pămînt m-am lipit. Ci - o, folositorul meu! - şi îndreptătorul, şi izbăvitorul meu, întoarce pofta mea către cele cereşti.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Ziua şi noaptea, cu faptele mele cele rele te amărăsc, şi te scîrbesc, şi te întărît; şi să voieşti a sta departe, pe tine, apărătorul meu, te silesc.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Supus sînt grijii şi mîhnirii, că nepocăit şi neîndreptat petrec. Pentru aceasta, dăruieşte-mi să mă pocăiesc cu adevărat şi să te bucur pe tine, păzitorul meu.

Slavă...
Cel ce vezi nevăzută faţa lui Dumnezeu, Care şade în Ceruri şi Se uită pe pămînt cu gîndul, şi-l face pe el de se cutremură, pe Dînsul roagă-L să mă mîntuiesc, Sfinte Îngere.

Şi acum... Al Născătoarei:
Minte, şi cuget, şi cuvînt, darul lui Dumnezeu am luat, ca, pe Stăpînul cunoscînd, cu lucruri bune să Îl cinstesc. Iar eu, cu patimile darul ocărînd, pe Dătătorul am defăimat: Stăpînă, mîntuieşte-mă.

Sedealna, Glas 4
Podobie: Cel ce Te-ai înălţat …
Păzitorul sufletului meu şi al trupului, cel ales mie de la Dumnezeu, Dumnezeiescule Îngere, urmînd luiDumnezeu, treci cu vederea, prea-sfinte, toate greşelile sufletului meu celui ticălos, şi mă izbăveşte de cursele cele de multe feluri ale înşelătorului, şi fă milostiv pe Dumnezeul tuturor, ca să-mi dea la Judecată iertare.

Cîntarea a 4-a
Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne; Tu - şi puterea mea; Tu - Dumnezeul meu; Tu - bucuria mea, Cel ce n-ai lăsat sînurile Părinteşti, şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu Proorocul Avacum strig către Tine: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Neaducîndu-mi aminte de Înfricoşata Judecată, Mîntuitorule, la care am să stau înainte să dau răspuns pentru tot lucrul şi cuvîntul, nici luînd în minte moartea cea fără de veste, sînt neîndreptat. Îndreptătorul meu, nu mă lăsa pe mine.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Cu de-adinsul toată răutatea am plinit din tinereţe şi nu am încetat pe tine, apărătorul meu, a te amărî cu cuvinte şi cu fapte fără de lege; nu te mînia dar, ci mai aşteaptă, înţelepţindu-mă, şi luminîndu-mă, şi întărindu-mă.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Urmînd îndelungii-răbdări a Cuvîntului lui Dumnezeu - Care a venit să cheme pe toţi păcătoşii la pocăinţă, şi aşteaptă îndreptare de bunăvoie, şi nu face silă - şi tu, îndreptătorul meu, spre mine cu îndelungă-răbdare să petreci.
Slavă...
Departe de la Dumnezeu păcatul m-a lepădat pe mine, netrebnicul rob; dar Stăpînul meu Iisus m-a primit cu milostivire şi m-a făcut al Său; iar eu, lepădînd atîta dar al Lui, te scîrbesc încă şi pe tine, Îngerul lui Dumnezeu.
Şi acum... Al Născătoarei:
Cu adevărat, Domnul S-a făcut Împărat cu Împărăţie care nu cade şi S-a îmbrăcat - precum Psalmistul grăieşte - din tine, Maica lui Dumnezeu, întru prea-frumoasă podoabă, în trup sfînt, cu care a luat moartea şi a surpat împărăţia ei.

Cîntarea a 5-a
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel ce eşti Lumină neajunsă, şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul? Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Pe tine păzitor cîştigîndu-te, împreună petrecător şi împreună vorbitor, păzindu-mă, Sfinte Îngere, cu mine călătorind, împreună locuind şi cele de mîntuire înainte pururea punîndu-le, ce iertare voi să iau, nerecunoscător fiind?
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Cu multă îndrăznire stînd înaintea Scaunului Atotstăpînitorului şi împrejur dănţuind, la Împăratul făpturii roagă-te, ajutătorul meu, să-mi dea iertare de răutăţile mele cele multe.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Muncile şi caznele care mă aşteaptă mai-nainte, Sfinte Îngere, văzîndu-le tu - şi împietrirea mea, şi nebunia, şi orbirea - şi făcîndu-ţi-se milă, suspini, şi te tînguieşti, şi te întristezi, fiind plin de mîhnire, izbăvitorul meu.

Slavă...
Nici într-un ceas, nici într-o cirtă, sau şi mai puţin decît aceea, nu te-am lăsat pe tine, păzitorul şi făcătorul meu de bine, să te bucuri de mine, şi să te veseleşti, şi să săltezi, fiind eu pururea stricat cu păcatele.

Şi acum... Al Născătoarei:
Prunc nou S-a arătat Cel necuprins cu mintea, din tine, ceea ce eşti cu totul fără prihană, Cel ce a pus pădurile cu hotar şi munţii cu aşezămîntul cunoştinţei, Cel ce numără mulţimea stelelor şi picăturile de rouă, şi schimbă suflările vînturilor.

Cîntarea a 6-a
Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scîrbele mele, că sufletul meu s-a umplut de răutăţi, şi viaţa mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Păzindu-mă, şi oştindu-te împrejurul meu, şi întorcînd înapoi pornirile dracilor şi năvălirile lor cele în chipul fiarelor, şi gonindu-le de la mine pururea, nu înceta, păzitorul meu, că pe tine te am cald folositor.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Cel ce eşti mir prea-scump şi cu bună mireasmă, nu te scîrbi de împuţiciunea mea, nu te depărta de la mine pînă în sfîrşit; ci nedepărtat păzitor fii mie pururea, că şi soarele, trecînd locurile cele spurcate, nu se spurcă.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Pe Cel ce a acoperit cu ape prin Cuvînt pe cele mai înalte ale Lui, roagă-L, folositorul meu, să-mi dea dar izvorîtor de lacrimi, ca să se curăţească inima mea cu acelea şi să vadă pe Dumnezeu.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Netrupeşte, ca cel ce eşti curat şi fără materie, stînd înaintea Celui curat şi fără materie şi cîştigînd multă îndrăznire spre Dînsul şi apropiere, pe Acela roagă-L cu de-adinsul să dăruiască sufletului meu mîntuire.
Slavă...
Să acopere înfruntarea şi ruşinea feţele vrăjmaşilor cele întunecate şi împuţite, cînd se va despărţi de trup sufletul meu cel smerit; iar pe acesta să-l acopere, îndreptătorul meu, aripile tale cele luminate şi preasfinţite.

Şi acum... Al Născătoarei:
Ceea ce eşti mai sfîntă decît Sfinţii Îngeri şi mai presus de Heruvimi şi de Serafimi, mintea mea cea tîrîtoare pe pămînt şi de cele pămînteşti rîvnitoare, mai presus decît pofta cea pămîntească şi trupească o arată, ridicînd-o de la pămînt către dragostea cea cerească.

Condac, Glas 2
 Podobie: Cele de sus căutînd...
Slujitorul lui Dumnezeu şi păzitorul meu cel prea ales, fii petrecînd pururea împreună cu mine, păcătosul, izbăvindu-mă de toată facerea de rău a diavolilor şi îndreptîndu-mă la cărările cele Dumnezeieşti, spre viaţa cea nestricată, rogu-mă.

Cîntarea a 7-a
Irmos: Tinerii, cei ce merseseră din Iudeea în Babilon de demult, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cîntînd: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvîntat.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Mulţimile tîlharilor celor nevăzuţi ce cad împrejur asupra mea, care caută să tragă şi să răpească sufletul meu, nu lipsi gonindu-le cu sabia ta cea de foc, ca un puternic, ajutătorul meu.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Cînd va vrea să mă judece Judecătorul şi Dumnezeul meu şi să mă osîndească pe mine, cel osîndit de conştiinţă mai înainte de Judecata aceea, nu mă uita, povăţuitorul meu, pe mine, robul tău.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Avîndu-mi eu tina mumă, şi trupul tată, şi ţărîna strămoş, pentru împrietenirea acestora, în pămînt cu totul caut; ci dă-mi, ajutătorul meu, fără frică să mă uit vreodată şi în sus, la frumuseţea Cerului.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Ca cel ce eşti frumos cu podoaba şi dulce, şi veselă minte în chipul soarelui, luminat să-mi stai înainte cu veselă faţă şi cu vedere de bucurie, cînd mă voi lua de pe pămînt, îndreptătorul meu.

Slavă...
Pentru milostivirea milei şi pentru multă mulţimea iubirii de oameni, să mă acoperi pe mine cu acoperămîntul aripilor tale, cînd voi ieşi din trup, păzitorul meu, ca să nu văd feţele cele urîte ale dracilor.
Şi acum... Al Născătoarei:
Ceea ce eşti poartă cerească, şi uşă de mîntuire, şi scară înţelegătoare pe care Dumnezeu S-a pogorît şi om S-a suit; cu îndurările tale, Curată, Împărăţiei Cerurilor învredniceşte-mă pe mine, robul tău.

Cîntarea a 8-a
Irmos: De şapte ori, cuptorul, chinuitorul Haldeilor l-a ars nebuneşte cinstitorilor de Dumnezeu; şi, văzîndu-i pe aceştia cu putere mai bună mîntuiţi, a strigat: Pe Făcătorul şi Izbăvitorul, Tineri, bine-L cuvîntaţi; preoţi, lăudaţi-L; noroade, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
După Dumnezeu, pe tine te-am luat de la Dumnezeu folositor, şi povăţuitor, şi ajutător, şi apărător, Preasfinte Îngere. Pentru aceasta, nu înceta, rogu-mă, povăţuindu-mă, şi îndreptîndu-mă, şi învăţîndu-mă să fac cele cuvioase, şi să-mi luminezi mintea, pînă ce mă vei pune înaintea lui Hristos mîntuit.

Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Cînd se vor pune Scaunele, şi Cărţile se vor deschide, şi Cel vechi-de-zile va şedea, şi oamenii se vor judeca, şi Îngerii vor sta înainte, şi pămîntul se va clătina, şi toate se vor înfricoşa şi se vor cutremura, atunci arată spre mine iubirea ta de oameni şi mă izbăveşte de gheena, pe Hristos îmblînzindu-L.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Acum, ca nişte albine fagurul, mă înconjoară nevăzut urîţii de Dumnezeu, pierzătorii diavoli; ca nişte păsări răpitoare, ca nişte vulpi viclene şi ca nişte mîncători de cruzime, ca păsările cele mîncătoare de stîrv, împrejurul meu zboară; acoperă-mă, păzitorul meu, precum îşi acoperă vulturul puii săi.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Dă-mi izvoare de lacrimi să curgă neîncetat din ochi din destul, care să mă spele pe mine tot, din creştet pînă la picioare; ca, îmbrăcîndu-mă în haina mai albă decît zăpada a pocăinţei, să intru în cămara lui Dumnezeu, pe tine cinstindu-te, apărătorul meu.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Casă lui Hristos fiind inima mea, cu patimile viaţa rîmătorilor celor neînţelegători am săvîrşit. Ci mă întăreşte, ajutătorul sufletului meu, curăţeşte-o pe aceasta, ca să se cădească, şi să se stropească cu miresme şi cu miruri de rugăciuni şi de curăţie, şi să fie iarăşi casă lui Hristos, cu bun miros.
Binecuvîntăm pe Tatăl, şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, Domnul.
Îndreptătorul, şi păzitorul meu, şi folositorul, şi izbăvitorul meu, păzitorul ticălosului meu suflet, cînd mă va scula din pămînt la Judecată înfricoşatul glas al trîmbiţei, atunci aproape de mine să stai, blînd şi vesel, cu nădejdea mîntuirii, luînd de la mine frica.

Şi acum... Al Născătoarei:
Cu prea-mulţimea bunătăţii în dar mă miluieşte, ceea ce ai născut izvorul milostivirii; că nu am ce să-ţi aduc ţie vrednic de milă; că bunătăţile mele nicicum nu-ţi trebuiesc, ca ceea ce ai zămislit nespus pe dătătorul de bine şi Mîntuitorul lumii, ceea ce eşti plină de dar.

Cîntarea a 9-a
Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorîre, cum Cel Preaînalt de voie S-a pogorît pînă şi la trup, din pîntece fecioresc făcîndu-Se om. Pentru aceea, pe Preacurata, de Dumnezeu Născătoarea, credincioşii o mărim.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
De-a dreapta sufletului meu celui ticălos să te văd, stînd luminat şi blînd, pe tine, ajutătorul şi folositorul meu, cînd va ieşi din mine cu anevoie duhul meu, şi gonind pe amarii vrăjmaşi, care caută să mă apuce.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Ca un Dumnezeiesc slujitor al lui Dumnezeu, care faci vrerile Lui cele Dumnezeieşti, ai multă îndrăznire către Dînsul, Sfinte Îngere. Pentru aceasta, cu căldură roagă-L pentru mine; ca, mîntuindu-mă prin tine, să laud folosinţa şi acoperămîntul tău.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
În toată viaţa mea întru multă deşertăciune alergînd, de sfîrşit m-am apropiat; ci te rog, păzitorul meu, fii mie ajutător şi apărător nebiruit, cînd voi trece vămile stăpînitorului lumii celui cumplit.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Greşelile minţii mele, rătăcirile, jefuirile, răutăţile şi cugetele cele de ruşine ale gîndurilor necurate şi spurcate, a le întoarce întru gînduri bune nu înceta, ajutătorul meu, şi întru cugete curate, roditoare de focul umilinţei.
Stih: Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
Iisuse, Unule-Născut, Preabunule, biruieşte cu milostivirea Ta mulţimea cea nemăsurată a răutăţilor mele, cu rugăciunile Dumnezeieşti ale slujitorului tău celui fără de trup, pe care L-ai pus mie păzitor din pruncie, ca un iubitor de oameni.

Slavă...
Toată nădejdea mea de mîntuire, după Dumnezeu, spre tine am pus-o, păzitorul şi purtătorul meu de grijă, şi apărătorule; fă rugăciune de obşte la Dumnezeu pentru mine, luînd împreună rugători şi ajutători cetele Îngerilor.
Şi acum... Al Născătoarei:
Înalţă fruntea Creştinilor şi surpă întărîtările păgînilor, Născătoare de Dumnezeu, mîntuind nebiruită turma ta aceasta, întru care numele tău cel mare şi mult slăvit se măreşte cu credinţă şi se slăveşte.

Stihirile aceluiaşi, Glas 2
 Podobie: Casa Evfratului...
Îngere al lui Dumnezeu, cel ce stai fără de mijlocire înaintea Sfintei Treimi, nu înceta a te ruga pentru mine, robul tău. Ca cel ce ai luat tărie de la Dumnezeu a păzi sufletul meu, nu înceta, cu acoperămîntul aripilor tale, a-l acoperi pe el pururea. Har fie lui Iisus, Celui ce mi te-a dat pe tine mare păzitor sufletului meu şi armă asupra vrăjmaşilor mei, cinstitule de Dumnezeu Îngere. Învredniceşte-mă şi pe mine să dobîndesc Împărăţia cea de sus a lui Dumnezeu, ca împreună cu tine să cînt cîntarea Sfintei Treimi.
Slavă...
Lumină a doua tu eşti, după Dumnezeu, păzitorul meu; nu înceta a-mi ajuta, ca să văd şi eu lumina Dumnezeirii celei cu trei străluciri.

Şi acum... Al Născătoarei:
Stăpîna Îngerilor şi a oamenilor, Născătoare de Dumnezeu, nu înceta a ruga, Fecioară, pe Fiul tău pentru mine, robul tău.

Rugăciune către Sfîntul Înger păzitor, a Sfîntului Macarie cel Mare:
Sfinte Îngere, cel ce stai înaintea pătimaşului meu suflet şi a vieţii mele celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de la mine pentru necurăţia mea; nu da loc dracului celui viclean ca să-mi stăpînească cu silnicie acest trup muritor. Întăreşte mîna mea cea ticăloasă şi proastă şi mă îndreptează la calea mîntuirii. Aşa, Sfinte Îngere al lui Dumnezeu, cel ce stai înaintea sufletului meu celui ticălos şi a trupului, iartă-mi toate cu cîte te-am scîrbit în toate zilele vieţii mele şi orice am greşit întru această zi. Acoperă-mă întru această noapte şi mă păzeşte de toată ispita şi cursa potrivnicului, ca să nu mînii cu nici un păcat pe Dumnezeu. Şi te roagă pentru mine către Domnul, să mă întărească întru frica Sa şi vrednic să mă arate pe mine, robul, bunătăţii Sale. Amin.

Şi Otpustul cel mic.                                                                      

Facerea lui Ioan Mavropos Monahul. Al cărui acrostih, în greceşte, este acesta: Pe tine, Îngerul meu păzitor, te laud. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu