Sfanta si dumnezeiasca Evanghelie a Domnului nostru Iisus Hristos cuprinde in ea comori ce niciodata nu se sfarsesc. Cuprinsul ei este ca o livada plina de roade bogate pentru toata lumea. Ea este izvor de apa curata, cristalina pentru mii si milioane de suflete insetate. Ea este faclie de lumina pentru toate veacurile.
Trebuie sa stim insa un lucru si anume ca se cere ca bunatatile ei sa fie gustate, frumusetile ei cunoscute, iar invataturile ei urmate. Iata, o bogatie de invataturi pretioase pentru sufletul nostru, cuprinde si Sfanta Evanghelie de astazi. Sa stam deci linistiti si sa gustam din roadele ei.
Era toamna, era liniste si noaptea coborase peste sat, iar oamenii se odihneau tacuti. Ce dulce este somnul cand asternutul ti l-ai facut din osteneala! Era in satul acela un om bogat care nu putea sa doarma, desi mosia lui rodise mai mult ca oricand in anul acela. Avea casa mare cu odai multe, cu paturi si asternuturi moi, cu lux mare si gateli orbitoare si totusi nu putea sa doarma. Camera unde statea parea prea stramta, iar saltelele de lana parca erau pline de ghimpi.
Lunga pare noaptea cand nu poti sa dormi si amar este chinul cand somnul te paraseste! Omul bogat nu putea sa doarma, pentru ca-l muncea un gand care ii rapea somnul, facandu-l sa se rasuceasca in pat ca pe o vatra de jaratec. Singur in noapte, ca si cand n-ar fi avut nici sotie, nici copii, nici servitori, bogatul vorbea singur cu el insusi: "Ce voi face, ca nu mai am unde sa-mi pun roadele mele?�
Dar ce se intamplase? Se milostivise Bunul Dumnezeu cu ploaie si caldura la vreme, asa incat campurile au dat rod mai mult ca oricand. Omul bogat, ale carui roade s-au aratat mai frumoase decat isi putuse inchipui, se framanta in miez de noapte zicand: "Ce voi face?�
In loc sa multumeasca Milostivului Dumnezeu pentru prisosul de avutii ce se revarsase peste el, in loc sa doarma tihnit de atata belsug venit pe negandite, bogatul se rezuma sa zica doar atat: "Ce voi face?� Tarziu ii veni in minte un gand care-l linisti si-si zise: "Aceasta voi face; voi strica jitnitele mele si mai mari le voi zidi si voi strange acolo tot graul si bunatatile mele; si voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea si veseleste-te�.
Sarmane bogat, vorbirea ta te arata ca esti asa de sarac, incat ne cuprinde mila de ratacirea in care te-a dus pofta de avutii nesfarsite. Nu bagi tu de seama ca vorbesti singur ca nebunul?
Iata din pricina averii ti-ai pierdut mintea si prietenii, sotia si copiii. Chiar daca ii ai pe acestia, ei pentru tine nu exista. De ce vorbesti singur?
Sarmane bogat, vorbirea ta nebuneasca te arata ca esti doar tarana. Dupa tine si pentru tine sufletul este trup care mananca, trup care bea si care se veseleste. Sarmane bogat, tu nu mai vezi pe nimeni si nu mai pretuiesti decat un singur lucru, averea ta.
Tu si averea ta umpli toata lumea. Dincolo de voi nu mai exista nimic in cer si pe pamant. Pentru tine cerul este pamantul, iar pamantul este mosia ta. Viata ta este plina cu hambarele, mosiile, mancarurile si bauturile. Toate acestea se invartesc in jurul tau, la toate acestea te inchini pentru ca ele sunt dumnezeul tau.
Totusi toate nu-ti aduc nimic din cele ce-ti fagaduiesc. Tu nu vezi cat de inselatoare sunt? Te framanti cu gandul in miez de noapte ca sa faci hambare si patule, sa cladesti case si magazii, fara sa bagi de seama ca intr-o zi, pe negandite, le vei parasi pe toate.
O, ce mare este pacatul acesta al lacomiei, frati crestini! El este mostenit de la stramosii nostri Adam si Eva. Stim ca pe acestia i-a creat Dumnezeu, i-a pus stapani peste toate frumusetile raiului si fapturile pamantului. Ce vrea Adam mai mult decat atat? S-a multumit el cu ce i-a dat Dumnezeu?
Nu s-a multumit, ci a vrut pana la urma sa fie si el egal cu Dumnezeu. Asa a poftit si a mancat bietul Adam din pomul oprit ca sa fie si el Dumnezeu. Si a cazut in cea mai jalnica pieire, caci a fost izgonit afara din fericirea raiului. Oare pe noi fiii lui Adam nu ne urmareste tot acest pacat al lacomiei, al neinfranarii si al mandriei? O, lacomie, inceput si izvor al tuturor rautatilor, pentru tine a pierdut Adam paradisul!
Sa ascultam acum, noi toti fiii lui Adam, ce zice Duhul Sfant prin proorocul Isaia: "Teseti panza de paianjen, dar urzeala voastra nu va fi pentru voi imbracaminte, ci osteneala voastra este nelegiuire�. Fratilor, nici o vietate nu lucreaza cu mai multa truda si mestesug ca paianjenul. Se distruge lucrand, fiindca tesatura lui este cea mai subtire tesatura, caci iese din toate maruntaiele lui. Mai multi savanti au urmarit cu atentie lupta apriga a unui paianjen, care voia sa opreasca cu panza lui limbile unui ceas mare. De 480 de ori a inceput si a reinceput munca inversunata fara sa se hraneasca timp de 25 de zile. Toti erau curiosi sa vada cat va mai rezista fara hrana.
Asa este si munca omului lacom si avar, fara Dumnezeu, caci nu va avea nici un folos de pe urma ei. Tesatura paianjenului este facuta cu scop rau si toata truda lui este zadarnica. Asa si omul lacom. Se osteneste zi si noapte, alearga, minte, injura si fura, inseala si omoara.
Omul lacom dispretuieste sarbatorile, necinsteste pe Dumnezeu si duminicile petrecandu-si timpul cu fel de fel de indeletniciri. Asa tese omul cu pacatul acesta al lacomiei zi si noapte, an de an, impletind panza de paianjen si adaugand blestem peste blestem, fiindca munca fara Dumnezeu este blestemata. Dar cel mai greu si vrednic de plans este pieirea multora prin moartea cea grabnica, caci fara de veste, intr-o clipa vine ultima chemare ca bogatului din Sfanta Evanghelie de astazi. Poate fiecare dintre noi am auzit fel de fel de cazuri de moarte naprasnica. Pe unul l-a calcat masina, cu altii s-a prabusit avionul, unii din cutremure, altii inecati. Un oarecare s-a bucurat ca a iesit la pensie, dar pana sa-i vina primii bani a murit. Cu prima pensie cei ai casei l-au ingropat.
Deci cand nu ne gandim, cand nu stim nimic, ne poate veni glasul chemarii de sus si ne desparte pe veci de toate acestea care le strangem pe aici. Atunci toate acestea pentru care ti-ai distrus viata si ti-ai jertfit sufletul, cui raman? Iata panza de paianjen fara folos! Si cum se face ca aceasta chemare, ca si la bogat vine tot noaptea! Adica in noaptea pacatelor, in intunericul lacomiilor si desfranarilor, al betiei si faradelegilor.
Acest timp il pandeste si diavolul, ca sa-l prinda pe om nepregatit. O, ce roada bogata are diavolul! Acum atatea suflete sunt inselate de el si le tot amana mereu sa nu vina la biserica, sa nu se lase de pacate si sa nu se intoarca la Dumnezeu.
Cand omul era tanar diavolul ii spunea ca trebuie sa se distreze si la batranete sa mearga la biserica. Cand era in serviciu, ii spunea ca la pensie este timpul sa se intoarca la Dumnezeu. Iesind la pensie vede ca nu-i ajung banii si mai munceste ca sa-si mai faca unele lucruri. Si asa niciodata nu-l lasa diavolul pe om sa vina la credinta, sa se intoarca la Dumnezeu si sa-si vada de suflet ca sa se mantuiasca. Asa-i apuca sfarsitul nepregatiti pe multi si vedem cum oamenii batrani mor nepregatiti si fara lumanare.
Imi vine sa cred ca diavolul, ca si bogatul din Evanghelia de astazi este ingrijorat ca nu mai are unde sa-si puna atata roada, atatea suflete castigate de el. S-a umplut iadul cu sufletele de crestini, nu de pagani, crestini botezati, suflete care au plecat din moarte naprasnica, fara pregatire. De aceea ne zice Domnul Hristos: "Sa va rugati ca nu stiti ziua nici ceasul�.
Pe cand bogatul din Evanghelia de astazi era impresurat in toiul noptii de grijile pe care ti le dau avutiile, glasul lui Dumnezeu se strecoara in inima lui si-i graieste cuvinte de foc: "Nebunule, iata ti-a sunat sfarsitul si chiar in noaptea aceasta este cerut sufletul tau, iar toate cele ce ai strans cui vor ramane?� Nu-i deloc placuta chemarea aceasta pentru o persoana bogata, pentru un om invatat si in mare cinste.
Da, sarmane bogat, acesta este sfarsitul tuturor framantarilor tale. Moartea iti bate la usa, va intra in mijlocul comorilor, al banilor si al viselor tale, iti va rapi sufletul care va fi dus la Judecatorul cel Drept si atunci vei putea oare sa iei cu tine toate cate ai strans? O, mare nebunie a omului robit de pofta averii! Sa nu cugeti tu decat la imbracaminte, la case, la bautura, la aur si la masini si sa uiti ca toate acestea nu sunt decat pulbere, praf pe care il va spulbera vantul intr-o clipa.
Poate zice cineva ca acum nu mai sunt bogati cu pogoanele si hectare de pamant ca sa-si umple hambarele, patulele si jitnitele cu roade. Dar cu toate acestea chipul bogatului zugravit in Evanghelia de astazi ne este cunoscut, fiindca il intalnim adesea. O multime de oameni zic si astazi sufletului lor: "Suflete ai multe bunatati stranse pentru multi ani, odihneste-te, mananca, bea si te veseleste�.
Iata ca acestia au ca dumnezeu al lor pantecele si banii, iar in loc de Evanghelie, au mancarea si bautura. Paradisul lor este lumea aceasta cu miile lor de distractii, amageli si pofte desarte. Oameni vrednici de plans, care au uitat de suflet si sunt gata de pieire. O, lacomie fara de margini. Nu simtiti voi nesatiosilor ca inauntrul vostru se zbate o fiinta mult mai de pret pe care tot aurul din lume si nici o bogatie n-o poate multumi? Nu simtiti voi cum se zbate un suflet flamand si insetat? Nu vedeti ca el cauta alta hrana si suspina dupa alte bucurii? Iata deci ca nu trebuie sa lasam la o parte sufletul acesta scump care a fost rascumparat cu pretul cel mare al sangelui varsat pe cruce de Fiul lui Dumnezeu. De pretul cel mare al sufletului vorbeste Domnul Iisus Hristos, cel intrupat si chinuit pe cruce, vorbeste multimea sfintilor si a ingerilor din cer care se roaga pentru sufletele noastre. De pretul acesta mare al sufletului nostru vorbeste si diavolul, caci prin atatea osteneli si ispite vrea sa-l castige, sa-l aiba si sa-l duca cu el.
Numai noi, purtatorii lui nu vrem sa-i recunoastem nici un pret. Pretuim mai mult ca orice, ambalajul acesta de trup, cadavrul acesta trecator, temnita aceasta murdara care se va strica curand.
Cunosc oamenii numele tuturor actorilor si campionilor, cunosc toate filmele si localurile de petrecere, stiu toate parfumurile si umbla dupa toate placerile, schimbandu-se in fel de fel de haine, inseland si lasandu-se inselati. Se foiesc ca paunii in saloane de zi si noapte, caci aceasta este suprema lor fericire in viata. Isi gasesc placerea uitand de suflet pentru ca nu-i cunosc valoarea. Asa s-au perindat in istoria omenirii multi cuceritori care au pierit cu toata fala si lacomia lor.
Astfel se spune de Alexandru Macedon care pornise sa cucereasca lumea, ca ar fi ajuns si in Persia. Acolo a poruncit sa aduca pe mai marii tarii la el, pe filozofii si invatatii locului. Adunandu-i inaintea lui le zise: "Cereti de la mine orice si va voi da�.
- Sa ne dai imparate, zisera filozofii, viata fara de moarte aici pe pamant. Imparatul le raspunse:
- Ati cerut o nebunie, caci cine dintre oamenii pamantului va scapa de moarte? Va credeam niste oameni invatati, dar vad ca sunteti niste nebuni, nu stiti ce cereti!
- Apoi daca nimeni nu poate scapa de moarte iti facem o intrebare imparate: Oare vei muri si tu vreodata?
- Aceasta este lucrul cel mai sigur, raspunse imparatul.
- Atunci daca este asa de sigur ca vei muri, de ce te porti si traiesti tu ca si cand n-ai muri niciodata? De ce nu-ti mai ajung imparatiile, comorile, averile si bunatatile pamantului?
Imparatul intelese intelepciunea filozofilor care s-a aratat ca mare dar si adevar pentru el si a plecat ingandurat.
Iata de ce zice Domnul Hristos in Evanghelia de astazi ca este o mare nebunie sa nu ne gandim la moarte, sa strangem mereu aici pe pamant, fara sa ne imbogatim sufletul pentru Imparatia cerului.
Daca bogatul caruia i-a rodit tarina ar fi socotit in cugetul sau ca tot ce-i prisosea sa treaca in hambarele saracilor, el ar fi dovedit ca are mila de oameni si constiinta fata de Dumnezeu, iar aceasta i-ar fi adus in miez de noapte pace in suflet si nu tulburare si neodihna. Atunci sfintii ingeri si celor saraci si flamanzi ar fi venit sa strajuiasca imprejurul patului sau veghindu-i somnul, iar el ar fi dormit ca-n paradis.
Ce mare binefacere este averea, daca se fac binefaceri cu ea pe pamant si ce blestem cumplit sunt avutiile unui om fara suflet, fara inima si fara Dumnezeu. De aceea zice Domnul Hristos mai departe: "Asa se intampla cu cel ce-si aduna comori siesi si nu se imbogateste in Dumnezeu�.
Veniti acum toti bogatii pamantului si ascultati ce trebuie sa faceti ca sa va imbogatiti in Dumnezeu, caci vedem cum astazi cea mai mare parte a lumii este bogata mai mult in pacate. Totusi fiecare are posibilitatea sa-si faca comoara in cer, unde furii nu o fura, moliile nu o strica si nici rugina nu o roade. Nu vei putea sa faci singur o biserica, dar poti sa contribui cu cativa banuti la ridicarea ei, sau la repararea alteia. Nu vei putea sa faci un spital sau un azil, dar poti sa te duci la capataiul unui bolnav si un ceas, doua sa-l ingrijesti si sa-l incurajezi.
Cat de sarac ar fi omul, tot gaseste unul mai sarac decat el. Cautati vaduve fara pensie si copii orfani. Cautati pe cei lipsiti ce nu au caldura, incaltaminte si imbracaminte, mancare si cele de trebuinta. Cautati case unde sunt orbi, schiopi si neputinciosi care n-au nici un ajutor, dar cautati mai ales pe cei rataciti pe cararile pierzarii si aduceti-i la cunostinta de Dumnezeu, caci acestia sunt mai de plans decat toti ceilalti.
Asa dupa cum sufletul este mai de pret decat trupul, tot asa si faptele sufletesti sunt mai de pret decat cele trupesti. Cine a reusit sa aduca suflete la lumina Evangheliei lui Hristos si sa le intoarca de pe drumurile pierzarii, mare comoara si-a facut in cer, bijuterii din cel mai curat aur, comoara de briliante, pentru ca asa cum am spus, lumea e inselata de diavolul, foarte mult imbogatita in pacate, orbita si nebuna dupa pacatele cele trupesti, dar saraca si lipsita de Dumnezeu.
Daca omul s-ar gandi mai mult la suflet si-ar pregati in cer un loc fericit din fapte bune. Dar pentru suflet el nu vrea sa faca nimic. Mare orbire!
Isi cumpara mobile si fel de fel de lucruri scumpe. Cat bine nu s-ar fi putut face pentru suflet cu toti acesti bani. Nu mai vorbim de cei care-si cladesc cavouri scumpe prin cimitire de zeci de mii de lei, ca sa bage acolo cu cinste trupul acesta putred care a stiut numai sa manance si sa bea, sa se distreze si sa injure, sa fumeze si sa huleasca pe Dumnezeu traind in pacate si in desfranare. Iar bietul suflet sarac si lipsit va plange in temnitele iadului de unde nu va mai iesi niciodata.
Sa nu trecem cu vederea indemnul Sfintei Evanghelii de astazi si sa ne apucam serios de faptele cele bune si mai ales de milostenia sufleteasca. Sa avem mila de sufletele ratacite si de cele ce sunt in suferinte de tot felul, caci mila biruieste judecata, iar Dumnezeu nu ne va lasa nici pe noi daca vom avea mila de aproapele nostru.
Pe la anul 1802 traia intr-un sat din Italia un om cu multe obiceiuri urate. Era stapanit mai ales de pacatul desfranarii, insa avea si obiceiul acesta frumos sa faca multe fapte de milostenie. Facea rugaciuni si sarindare, se spovedea, dar fiind coplesit de aceasta patima urata, cadea iar in acest pacat. Atunci dintr-o data s-a imbolnavit asa de greu, caci n-a durat mult si a murit.
Dupa trei zile, ca de obicei, il scoasera preotii care insotiti de mult popor mult il duceau la groapa. Pe la jumatatea drumului spre cimitir, mortul a inviat. S-a ridicat si sta privind galben si sfarsit spre multimea care fugea de frica lui. El insa cu o voce stinsa a inceput sa-i cheme sa stea fara frica ca are sa le spuna ceva:
- Stiti cu totii viata mea cea stricata; stiti si ati auzit de pacatele mele; sa stiti ca pentru acele pacate ale mele eram osandit sa ard in chinurile iadului, intr-o mare nesfarsita de foc, dar mila lui Dumnezeu mi-a dat ragaz, m-a inviat ca sa va spun si voua, sa ma spovedesc iarasi si sa fac pocainta aici pe pamant pentru pacatele mele. Aceasta mila am capatat-o pentru putinele mele fapte de milostenie pe care le-am facut eu pe pamant, pentru sarindarele si rugaciunile preotilor.
S-au intors cu totii din drum spre casele lor si multa lume atunci si-a schimbat viata, lasandu-se de pacate si apropiindu-se de Dumnezeu. Iar el a devenit un om nou. Facea mare pocainta si povestea la toti cu lacrimi in ochi ce a vazut el acolo. Nu mai manca zile intregi, facea rugaciuni, umbla descult prin spini si balarii, traia numai cu paine si apa, iar tot ce mai castiga da pe la saraci.
Cand cineva ii zicea sa nu se mai chinuiasca asa de rau, el raspundea:
- Am vazut iadul, am vazut cu ochii mei si am simtit focul iadului. Daca ati fi vazut si voi ce am vazut eu, n-ati mai zice nimic si ati face la fel ca mine.
Sa ne ferim de pacate, frati crestini, ca pe noi nu mai inviaza Dumnezeu ca sa facem pocainta aici pe pamant. Vai de sufletul pe care-l va prinde moartea nepregatit. Sfanta Evanghelie de astazi vrea sa ne fereasca, sa ne trezeasca, sa ne smulga din somnul mortii, din ghearele demonului si ale iadului, din somnul pacatelor si al inselaciunilor pamantesti. De aceea ne aminteste ca moartea vine pe neasteptate si ca toate sperantele legate de pamant se vor stinge neputincioase.
Sa cautam acum sa ne imbogatim sufletul, sa-l hranim si sa-l crestem cat mai frumos pentru Imparatia lui Dumnezeu, ca la plecarea de aici, cand va fi chemarea glasului lui Dumnezeu, sa mearga sufletul nostru curat, sfant, ispasit, plin de mila si lumina si sa fie asezat de Parintele Luminilor intre cei alesi si sfinti ai Sai.
Preot paroh: Cucul Daniel Constantin Adresa: Poligonul industrial, C/ Blasco de Garay, nr: 20
Villarrobledo, Spania.
Numere de telefon: +34642957117 ori +34633122760
Adresa de email: parohiaortodoxavillarrobledo@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu